Parohia Ortodoxă Viborg
Resurse
Resurse Duhovnicești
Pe această pagină găsiți resurse duhovnicești diverse precum: Cele 4 Sfinte Evanghelii Audio de pe YouTube, înregistrate de tinerii din parohia noastră, fotografii din biserica noastră și cate un mic istoric despre viețile Sfinților ocrotitori ai parohiei.
Resurse Audio
Fotografii de la biserică
Viețile Sfinților Ocrotitori
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului "Mângâietoarea" de la Viborg
Parohia noastră ortodoxă din Viborg a primit în dar de la Episcopia Europei de Nord Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea” de la Viborg. Această icoană a fost pictată după icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Paramythía (Mângâietoarea) de la Mănăstirea Vatoped, care este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului păstrate în Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos. Aceasta este o icoană în frescă, a cărei formă a fost schimbată prin voia lui Dumnezeu.
Sfântul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Mulți l-au numit “Grădina Maicii Domnului”. În acest loc sfânt, viața zilnică se întrepatrunde în mod obișnuit cu minunile. Fiecare călugăr athonit a văzut sau a trăit minuni ale Născătoarei de Dumnezeu.
Troparul icoanei Paramythia:
“Fiind turma înconjurată de cei care o luptă și-nverșunați prigonitorii asupra oilor tale, Curată, ai vestit pe robul tău, grăind aievea către el. Pentru aceasta, cetele de monahi ție îți strigă, Maică: Slavă, Preacinstită, ajutorului tău, slavă ocrotirii tale, slavă ție, Mângâietoare, una Atotlaudată.”
Parohia noastră sărbătorește Praznicul Cinstirii Icoanei Maicii Domnului “Mângâietoarea” de la Viborg în prima duminică din luna Octombrie a fiecărui an.
În prima duminică din luna Octombrie a fiecărui an
Sărbătoarea Întâmpinarea Domnului
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este prăznuită pe 2 februarie. La 40 de zile de la Nașterea Domnului, biserica noastră sărbătorește aducerea Pruncului Iisus la templul din Ierusalim de către Maica Domnului și Dreptul Iosif. Denumirea sărbătorii vine de la faptul că în Templu, Iisus a fost întâmpinat de Dreptul Simeon și prorocița Ana. Conform Legii mozaice, la 40 de zile de la nașterea primului copil de parte bărbătească, acesta trebuia adus la Templu și închinat Domnului. Părinții aduceau ca ofrandă un miel și un porumbel, iar cei săraci puteau oferi doi pui de porumbel.
În primele secole, Întâmpinarea Domnului era prăznuită pe 14 februarie, deoarece Nașterea Domnului era serbată împreună cu Botezul Domnului. În anul 542, în timpul domniei lui Iustinian cel Mare, sărbătoarea a fost mutată pe 2 februarie prin decret imperial.
Prima mențiune documentară a sărbătorii vine de la pelerina Egeria (secolul IV), iar o altă mențiune este făcută de Sfântul Chiril al Ierusalimului (381). Sărbătoarea are o origine scripturistică, momentul aducerii lui Iisus la Templu fiind descris doar de Sfântul Evanghelist Luca (2, 22-39).
În Templu, Pruncul Iisus a fost întâmpinat de bătrânul Simeon și prorocița Ana. Lui Simeon i se făgăduise că nu va muri până nu Îl va vedea pe Mesia. Simeon, unul dintre cei 70 de traducători ai Pentateuhului din ebraică în greacă pentru biblioteca regelui Ptolemeu al II-lea al Egiptului, a fost făgăduit de Dumnezeu că va trăi până va vedea împlinirea profeției despre nașterea din fecioară.
Mânat de Duhul Sfânt, Simeon Îl ia în brațe pe Hristos și rostește cuvintele: “Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2, 29-32). Această rugăciune este citită la fiecare slujbă a Vecerniei.
Simeon a văzut în Hristos mântuirea trimisă de Dumnezeu și Lumina tuturor popoarelor. El a vorbit despre pătimirea Maicii Domnului la Răstignirea lui Iisus, spunând: “Încă și prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 35). A profețit și că Pruncul Iisus va fi pus spre căderea și ridicarea multora și ca semn care va stârni multe împotriviri, referindu-se la Taina Crucii și la suferințele lui Hristos.
La Întâmpinarea Domnului a fost prezentă și prorocița Ana, fiica lui Fanuel, care, în vârstă fiind, se nevoia în Templu zi și noapte în rugăciune și post. Ea a avut menirea de a adresa mesajul lui Dumnezeu celor care veneau la templu.
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului ne amintește că suntem chemați să-L primim tainic pe Hristos, mai ales prin milostenie, împărtășanie și primirea cuvintelor Sfintei Scripturi.
Una dintre cele mai cunoscute cântări de la Utrenia sărbătorii este imnul “Nu pricep Curată“, care prezintă momentul întâlnirii dintre Hristos și Dreptul Simeon, dintre Legea Veche și Legea Harului, întâlnirea dintre om și Dumnezeu.
2 Februarie
Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec
Cuviosul Părinte Iosif s-a născut în jurul anului 1750, în satul Valea Jidanului din Transilvania, într-o familie de credincioși ortodocși.
În acea perioadă, mulți români ortodocși din Transilvania, inclusiv familia lui Iosif, au emigrat în Moldova din cauza persecuțiilor austriece și a uniației. Iosif a vizitat mănăstirile Moldovei și, impresionat de viața duhovnicească de acolo, a devenit ucenicul Cuviosului Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Dragomirna. Aici a învățat ascultarea, smerenia, paza minții, înfrânarea, postirea, privegherile și rugăciunea minții.
După ce Sfântul Paisie s-a mutat la Mănăstirile Secu și Neamț, Iosif l-a urmat, fiind călugărit și hirotonit ieromonah. În 1779, a devenit îndrumător duhovnicesc la Schitul Pocrov și la schiturile Gura Carpenului și Durău. Cu binecuvântarea starețului, s-a retras ca sihastru în Munții Neamțului alături de alți doi părinți.
După 1785, cu îndrumarea starețului Paisie, Cuviosul Iosif a fost rânduit să pună bazele Mănăstirii Văratec, împreună cu maica Olimpiada și Nazaria. El a devenit primul duhovnic al mănăstirii și unul dintre ctitorii acesteia, construind două biserici cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Cuviosul Iosif a organizat viața monahală la Văratec și a îndrumat peste trei sute de călugărițe și mulți anahoreți. El a fost un misionar dedicat, cunoscut pentru sfințenia și înțelepciunea sa, devenind unul dintre cei mai renumiți sihaștri din ținutul Neamțului.
A fost un preot și duhovnic renumit, cu darul facerii de minuni și al izgonirii duhurilor necurate. Blândețea, răbdarea, bunătatea și dragostea sa l-au făcut iubit și respectat de soborul Mănăstirii Văratec și de pelerini. A trecut la cele veșnice pe 28 decembrie 1828, fiind înmormântat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Văratec.
Locurile unde s-a nevoit au rămas cunoscute sub denumirile „Poiana lui Iosif”, „Pârâul lui Iosif” și „Chiliile lui Iosif”. Cuviosul Iosif este cinstit de Biserică pentru viața sa sfântă și contribuția la viața monahală, fiind considerat un exemplu de trăire a Evangheliei.
16 August
Viața Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica s-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. La 19 ani ajunge în Țara Românească și intră în slujba mitropolitului grec Roșca, aflat la București. În 1750 îl însoțește pe acest arhiereu la Athos, unde primește treapta diaconiei în Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, devine ucenic al renumitului părinte cărturar Paisie Velicicovschi, stareț la Mănăstirea Vatoped. În 1763 îl urmează pe starețul Paisie în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din 1775, din cauza ocupației austriece asupra Bucovinei, se mută împreună cu duhovnicul său și alți monahi la Mănăstirea Secu. După patru ani petrecuți la Sfântul Munte, ieromonahul Gheorghe revine în Moldova, la Secu și la Neamț, unde stareț era Paisie Velicicovschi. Ulterior, trece în Țara Românească cu gândul de a se întoarce la Athos. Mitropolitul Grigorie al II-lea îl convinge să revigoreze viața în schitul Cernica, aflat în totală părăsire de trei decenii. Astfel, organizează aici o mănăstire cu viață de obște, după tipicul Muntelui Athos și al obștilor paisiene din Moldova. În doar cinci ani, reface vatra monahală și adună în jurul său 103 ucenici.
Roadele conducerii sale la Cernica fac ca, în 1793, Mitropolitul Filaret al II-lea să-i încredințeze și mănăstirea Căldărușani, conducându-le pe amândouă din aprilie 1794 până la moartea sa, în decembrie 1806. El locuia, pe rând, în fiecare dintre ele, numind egumeni (stareți) care să le poarte de grijă când era plecat dintr-o mănăstire în cealaltă. În ambele mănăstiri a rânduit viața monahală după tradiția athonito-paisiană. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei privind canonizarea Cuviosului Stareț Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica și Căldărușani, stabilind ziua de prăznuire la 3 decembrie.
Sfântul proroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; strămoșii săi au fost Amoria și Ezechia. El a prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor, despre venirea lui Hristos și despre întoarcerea neamurilor către Hristos.
Sfântul proroc Sofonie era din muntele Savarata, din seminția lui Simeon; tatăl său se numea Husia, unchiul său Godolia, iar strămoșii săi erau Amoria și Ezechia. După numele său, era văzător și cunoscător al tainelor lui Dumnezeu, având mintea mereu curată și preocupându-se de gândirea către Dumnezeu, învrednicindu-se de descoperiri dumnezeiești. A prorocit despre dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, despre împrăștierea iudeilor și venirea lui Hristos, precum și despre întoarcerea neamurilor către Hristos. A murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea cea de obște a tuturor. Avea chipul asemănător cu al Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, având barbă mică și fiind rotund la față.
3 Decembrie